În papuci
Să deschizi fereastra și să vezi că afară plouă. O ploaie liniștită, rară…,
ca o șoaptă prinsă timid între două clipe de întuneric.
Ici-colo, câteva lumini, atât cât să dea ochiului puterea de a zări
impactul molcom, efemer, al picăturilor de ploaie, pe întinsul
pământului de mai ieri, prăfuit.
Umezeala, venită tiptil, se tot înclină, cu un început de zâmbet trist,
în fața durerii de zi cu zi, ce străbate-n gesturile multora dintre oameni.
Iar peste drum, copacii tineri, cu coroana sărăcită de frunze,
par a fredona o melodie de departe, o melodie de toamnă, pe versurile
unui poet încă viu :
« Ploaia din cer,
ploaie de sticlă….
Ploaia din frunze-ncet ridică...
subțiri,
palpabile melancolii. «
