Se făcură codrii iarăşi de aramă,
Frunzele căzură, iar s-au ofilit.
Tot ce-a fost lumină astăzi se destramă,
Dar ca altădată tot n-ai mai venit. [...]
Stau în orice noapte, aşteptând la masă,
Cu lumina-aprinsă până către zori,
Şi-ți aştept zadarnic pasul de mătasă
Ce preschimbă vorba-n aur şi culori.
N-ai venit de secoli, parcă niciodată,
Mi-ai uitat tristeţea, gândul mi-ai uitat,
Nu mai ştii când singuri şedeam noaptea toată
şi plângea cu frunze teiu-nfiorat.
Pun şi-acuma cheia tot la locu-n care
O găseai pe vremuri, tot acolo-n cui.
Plopu-aprins de toamnă ca o lumânare,
Luminează locul cu lumina lui.
Îți aduc aminte, iar se face rece,
Nu mai pot rămâne dacă întârzii,
Stau şi-acum în strada Mierlei, cincisprezece,
În aceeaşi curte cu aurării...
Virgil Carianopol, Poeziei​



precizează o figura de stil identificata. dau coroana =)) e urgent