In lungul câmpiei arse, pustii, se înaltă doar singur palc de sălcii ce ocrotesc, sub umbra deasă a crengilor despletite, un izvor din care şi ele îşi sug viața. Izvorul curge subțire, întinzând in față, ca pe o nåframă, o baltă mică, pe care, uneori, o împunge, ca un ac de tăun, câte o rază de soare. adăpostească în frunzişul sălciilor acestora se strâng stoluri întregi de păsări, de stau ziulica întreagă să se de căldura cotropitoare. Privighetori, scatii, măcălendri, sticleți , câte și mai câte alte neamuri de zburătoare, toate işi găsesc aici sălaşul. E un ciripit , un piuit, spre seară, de te crezi în rai. Nimeni altcineva nu calcă sub acest umbrar singuratic. Şi păsările trăiesc ca-n împărăția lor... Azi e o zi înăbuşitoare. E în iulie. Aerul ondulează, pare că-i sufletul pământului ostenit de alergătura lui prin haos. Păsările se cobor pe fiecare clipă să ia în gură câte o picătură de apă din izvorul rece care se prelinge, argintiu, în ciuda arşiţei. Emil Gârleanu, Musafirul
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Ne bucurăm dacă informațiile oferite v-au fost de folos. Pentru orice întrebări sau sprijin suplimentar, suntem aici pentru voi – nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag să reveniți și vă sugerăm să ne salvați în lista de site-uri preferate!
