Intr-o zi mohorâtă de primăvara stăteam pe canapeaua pufoasa din sufragerie. Pe fereastra din colțul camerei lacrimi ale norilor se prelungeau lăsând doar o urmă a apei in spate. Din când in când, văzduhul era luminat de strălucirea fulgerelor neiertatoare.
Pentru a face timpul sa se scurga mai repede, bunica a venit lângă mine aducând cateva andrele și 3 ghemuri rosiatice. Ghidându-mi mâinile, m-a ajutat sa tricotez după modelul realizat de ea inainte. Aceasta m-a indrumat, făcând ca împletirea sa para ușoară și distractivă.
La final aveam un fular cochet, de nuanța apusului sangeriu. Iarna nu ma despart de el, fiind un obiect la care am lucrat cu sufletul.
