Criza s-a declanșat la 16 mai, când președintele a numit un prim ministru cu vederi politice similare celor ale sale și opuse curentului majoritar din parlament, și s-a prelungit de-a lungul lunilor ce au urmat, încheindu-se la 13 decembrie 1877, când Mac Mahon și-a recunoscut înfrângerea politică. Importanța aceastei crize politice rezidă în faptul că a dus la stabilizarea regimului republican de guvernământ în Franța (care nu a mai fost dărâmat până la invazia nazistă din 1940), spulberând speranțele monarhiștilor, și că a orientat definitiv practica politică a sistemului instituțional al țării, instituind principiul separării totale a răspunderii politice prezidențiale de cea parlamentară.
