Ultima strofă din poezia "Scrisoare mamei" de Nicolae Labiș
"Azi e la fel, și vinul așteaptă-n adormire;
M-aștepți cu vinul roșu, voioasă să mi-l dai,
Dar sunt acum departe, privind în amintire
O mamă grijulie și-un băiețel bălai."
În această ultimă strofă din poezia lui Nicolae Labiș se simte amintirea vie a mamei autorului, când copil fiind "mama grijulie" îl aștepta cu vinul roșu pe care atunci nu îl putea bea pentru că era prea mic, iar acum când ar putea să-l bea, nu o mai poate face pentru că "sunt acum departe".
Chiar dacă vinul nu mai este ca atunci cum era în copilăria sa, acel vin ce "așteaptă-n adormire" este liantul amintirii ce îl leagă pe Nicolae Labiș de mama lui.
